Ambasada.ro
toate articolele
2
1
 
Bucuresti
 
Ljubljana

Convertor valutar

Suma
Din
In
Modul oferit de Curs.financiar.ro

Newsletter

 

Legislatie - Slovenia

Conditii de intrare si regim de sedere

Cetatenii romani pot intra pe teritoriul Sloveniei in baza cartii de identitate sau a pasaportului valabil care atesta nationalitatea si pot rezida pe teritoriul acestui stat pentru o perioada de pana la 3 luni fara nici o conditionare sau formalitati, alta decat cea de a detine o carte de identitate/pasaport valabile.

Pentru verificarea conditiilor particulare de intrare si sedere prevazute de legislatia nationala recomandam consultarea informatiilor oficiale furnizate de autoritatile slovene:

Pentru a preintampina eventuale dificultati se recomanda cetatenilor romani ca in primul semestru al anului in curs sa aiba asupra lor pasaportul, pe durata deplasarii in spatiul Uniunii Europene.


Amenintari teroriste

Slovenia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul national, insa dupa atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) si de la Londra (7 iulie 2005), autoritatile tuturor statelor europene au instituit o stare de alerta preventiva, menita a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetatenilor romani care calatoresc in Slovenia li se recomanda sa urmareasca in permanenta anunturile si recomandarile facute de autoritatile slovene si sa acceseze periodic site-ul web al Ministerului roman al Afacerilor Externe.


Siguranta si criminalitate

Slovenia este o tara sigura din punctul de vedere al criminalitatii. Infractiuni minore de tipul furtului din buzunare, inselaciunilor sau furtului din masini pot aparea in zone aglomerate (gari, statii, parcari, centre comerciale, benzinarii sau zone de servicii pe autostrazi).

Este recomandabil ca documentele si valorile personale, biletele de calatorie si banii sau cartile de credit sa fie pastrate in locuri sigure si sa nu fie expuse in mod vizibil asupra persoanei sau in masini. In cazul calatoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat sa se pastreze atentia asupra bagajelor pe intreaga durata a calatoriei. Pentru iesirile in orase, in special in zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale sa fie lasate la hotel si sa se pastreze numai o copie a actelor de identitate (pasaport, permis de sedere).

In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, se recomanda contactarea celui mai apropiat birou al politiei. In cazul pierderii pasaportului romanesc, se recomanda sesizarea atat a biroului local de politie, cat si a oficiului consular roman cel mai apropiat.

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor slovene, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:

  • 112 sau 911 - servicii de urgenta
  • 113 - politie
  • 112 - pompieri
  • 112 - salvarea

Se recomanda, de asemenea, sesizarea Ambasadei Romaniei, care poate acorda asistenta consulara in conditiile prevazute de lege.


Sistemul medical

Asigurarea medicala este obligatorie in Slovenia. Recomandam tuturor cetatenilor romani care calatoresc in Slovenia sa incheie polite de asigurare medicala si de calatorie, pentru intreaga durata a deplasarii. Incheierea politelor de asigurare trebuie facuta in Romania, neexistand posibilitatea incheierii lor in Slovenia.

In cazul in care sunt necesare servicii medicale, trebuie luata in primul rand legatura cu agentul sau partenerul sloven al societatii de asigurari care a incheiat polita. Acesta va indica unitatea sau unitatile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza politei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate in conformitate cu clauzele prevazute in polita de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de polita de asigurare, vor fi achitate in mod individual de beneficiar.


Conditii privind traficul auto

In Slovenia, circulatia auto se efectueaza pe partea dreapta a drumului. Pe tot parcursul anului este obligatoriu ca farurile sa fie aprinse in permanenta (faza de intalnire). Starea generala a drumurilor si infrastructurii este foarte buna. Parcarea este permisa numai in locuri special amenajate, contra cost, iar tichetele trebuie afisate la vedere in interiorul masinii.

Functioneaza sistemul prioritatii de dreapta, exceptie fiind sensul giratoriu. Limitele de viteza admise: in localitati -- 50 km/ora; in afara localitatilor - 90 km/ora; autostrazi - 130 km/ora. Depasirea limitelor de viteza poate atrage aplicarea unor amenzi intre 300 si 1.000 de euro si suspendarea permisului de conducere in cazul in care soferii au depasit cu 30 km/h limita de viteza.

Taxele pentru autostrazi se platesc sub forma de numerar la iesirea de pe autostrazi, la ghisee special amenajate, prevazute cu bariere.

Nerespectarea prevederilor Codului Rutier mentionate mai sus se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 300 si 800 euro. In cazul in care persoana in cauza nu dispune de suma necesara achitarii amenzii, acesteia ii sunt retinute documentele, fiind pus in situatia de a-si continua calatoria fara acestea.

In Slovenia este necesara utilizarea centurii de siguranta chiar si pentru scaunele banchetei din spate, in cazul in care autoturismul este prevazut cu centura de siguranta pe aceasta bancheta.

Folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar este permisa in Republica Slovenia. In schimb, se interzice utilizarea aparatelor antiradar, folosirea acestora reprezentand contraventie.


Permisul de conducere

Permisul de conducere romanesc este valabil in Slovenia o perioada de 90 de zile de la data intrarii. Cetatenii romani care isi stabilesc domiciliul in Slovenia pot sa solicite preschimbarea permisului romanesc si obtinerea unui permis sloven.


Informatii pentru cazurile de accident de circulatie

In caz de accident usor, notati elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat in accident si ale societatii de asigurare a acestuia. Daca in urma accidentului sunt raniti, chemati politia locala, dupa ce ati acordat primul ajutor. Adresati-va pentru sprijin partenerului societatii de asigurari din Slovenia.

Fiecare polita de asigurare medicala emisa de o societate de asigurare autorizata din Romania are inscris pe ea un numar de telefon la care se raspunde in regim de permanenta.
Apelati numarul de telefon inscris pe polita si urmati toate indrumarile ce va sunt adresate.
Pastrati documentele de plata pana la inapoierea in tara pentru a le prezenta societatii de asigurare.

In cazul producerii de accidente de circulatie care cauzeaza decesul unui cetatean roman, autoritatile locale procedeaza la intocmirea formalitatilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces si informeaza Ambasada Romaniei. Pentru repatrierea corpului neinsufletit, familia persoanei decedate trebuie sa se apeleze la o firma specializata din Slovenia sau din Romania. Firma in cauza se va ocupa de obtinerea tuturor avizelor necesare transportului. Ambasada dispune de evidente si coordonate de contact ale unor societati de pompe funebre care pot interveni in astfel de cazuri.

Numerele telefonice apelabile in caz de urgenta:

  • 112 sau 911- Urgenta
  • 113 - Politia
  • 112 - Pompieri


Reglementari vamale

Regulamentul vamal sloven contine reglementari similare cu ale celorlalte tari membre ale Uniunii Europene. Este permisa introducerea, fara plata taxelor vamale, a bunurilor de folosinta personala, constatate de functionarul vamal ca nu sunt destinate unor scopuri comerciale.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 de tigari sau 100 de tigari de foi sau 50 trabucuri sau 250 grame tutun; 1 litru spirt; 2 litri de vin, 50 grame de parfum.

Este interzisa scoaterea din Slovenia a obiectelor de arta si cultura. Este ilegal sa se introduca pe teritoriul Sloveniei substante toxice si psihotrope sau otravuri.


Utilizarea cartilor de credit

In Slovenia exista un sistem bine dezvoltat si o retea puternica de ATM-uri. Se accepta plata cu carti de credit/debit la cvasi-totalitatea magazinelor, restaurantelor, statiilor de benzina.


Regimul animalelor de companie

La intrarea pe teritoriul Sloveniei cu animale de companie trebuie prezentat "pasaportul" animalului (document de insotire) cu remarci privind regimul obligatoriu de vaccinare.

Sursa: www.mae.ro

Ultima actualizare: 13 martie 2009

Info Slovenia
Articole legislatie
inapoi
     
 
Ambasada    Ambasade in Romania    Ambasadele Romaniei in lume    Legislatie    Contact    Inox
Copyright © 2006-2017 PrimeSpace www.primespace.ro. Toate drepturile rezervate.