Ambasada.ro
toate articolele
2
1
 
Bucuresti
 
Nicosia

Convertor valutar

Suma
Din
In
Modul oferit de Curs.financiar.ro

Newsletter

 

Legislatie - Cipru

Conditii de intrare si regim de sedere

Intrarea pe teritoriul Ciprului se face pe baza de pasaport sau carte de identitate valabile (valabilitatea pasaportului/cartii de identitate trebuie sa depaseasca cu cel putin trei luni data incheierii calatoriei).

Autoritatea locala unde trebuie sa se inregistreze, intr-un interval de maximum 90 de zile de la sosire este Biroul de Migrari al districtului Nicosia, cu sediul in str. Vizantou, nr. 11, Engomi, sau la Sectiile locale ale Departamentului de Imigrare.

Documentele necesare pentru inregistrare sunt:


    * solicitarea unui "certificat de inregistrare a strainilor" (ARC) la Sectiile locale ale Departamentului de Imigrare si - in acelasi timp -si un "permis de sedere". Cererea trebuie depusa inainte de a expira perioada de trei luni (se va aplica amenda in cazul nerespectarii termenului);
    * prezentarea personala la Departamentul de Migrare cu:
          o formularul standard pentru activitati lucrative (formularul MEU 1) care include si asa-numitul "document de angajare in munca" (se procura de la Departamentul de Migrare sau sectiile locale ale Departamentului de Imigrare);
          o pasaport valabil sau carte de identitate;
          o asigurare medicala de la una din companiile de asigurari din R. Cipru;
          o 2 fotografii;
          o taxa de 5 CYP.

Nota: daca solicitarea este ca "persoana in intretinere" se vor prezenta copii legalizate ale certificatului de casatorie, certificatelor de nastere ale copiilor, etc.

Se recomanda sa se solicite numarul de asigurare sociala cu privire la angajarea in R. Cipru.

Cetatenii romani au acces liber pe piata muncii din Cipru.

De asemenea, cetatenii tarilor membre UE care lucreaza in Cipru au aceleasi drepturi ca si cetatenii ciprioti in ceea ce priveste conditiile de plata si de munca, de cazare, pregatirea profesionala, siguranta sociala si afilierea la sindicate. Membrii de familie si rudele care depind de persoana angajata au drepturi similare.

Permisul de sedere se emite intr-o perioada de 6 luni de la data solicitarii si este valabil pentru o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de reinnoire.

Pentru detalii suplimentare se poate apela la numerele de telefon: 00357.22.80.44.01, 00357.22.80.44.05 sau la adresa de e-mail: migration@crmd.moi.gov.cy.

Pentru verificarea conditiilor particulare de intrare si sedere prevazute de legislatia nationala cipriota (in ceea ce priveste cuantumul minim al sumelor, regimul asigurarilor medicale si necesitatea obtinerii vizei) recomandam consultarea informatiilor oficiale furnizate de autoritatile cipriote:

    * Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cipru (www.mfa.gov.cy)
    * Consulatul Onorific al Republicii Cipru din Bucuresti

Recomandam tuturor cetatenilor romani carora li se prezinta oferte de munca in Cipru sa solicite asistenta unui avocat local, care sa ii ajute sa inteleaga cu precizie termenii contractelor de munca, drepturile si obligatiile care decurg din acele contracte si procedurile legale ce trebuie indeplinite. in cazuri deosebite, recomandam contactarea Ambasadei Romaniei.

Pentru a preintampina eventuale dificultati se recomanda cetatenilor romani ca in primul semestru al anului 2007 sa aiba asupra lor pasaportul, pe durata deplasarii in spatiul Uniunii Europene.


Amenintari teroriste

Republica Cipru nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul national.

Dupa atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) si de la Londra (7 iulie 2005), autoritatile tuturor statelor europene au instituit o stare de alerta preventiva, menita a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetatenilor romani care calatoresc in Cipru li se recomanda sa urmareasca in permanenta anunturile si recomandarile facute de autoritatile cipriote si sa acceseze periodic pagina web a Ministerului roman al Afacerilor Externe ( www.mae.ro ).


Siguranta si criminalitate

Criminalitatea este foarte scazuta in Cipru, neinregistrandu-se cazuri elocvente care sa ateste un tip de infractiune predominanta.

In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, se recomanda contactarea celui mai apropiat birou al politiei. in cazul pierderii pasaportului romanesc, se recomanda sesizarea, in primul rand, a biroului local de politie, cat si a Sectiei Consulare a Ambasadei Romaniei din Nicosia.

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor cipriote, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:

    * telefoane de urgenta: (politie, pompieri, salvare) – 199 si 112
    * serviciile de politie:
      Nicosia - (022) 80.20.20
      Famagusta - (023) 80.30.30
      Larnaca - (024) 80.40.40
      Limassol - (025) 80.50.50
      Pafos - (026) 80.60.60

Se recomanda, de asemenea, sesizarea Ambasadei Romaniei, care poate acorda asistenta consulara in conditiile prevazute de lege.


Particularitati ale situatiei politice

Republica Cipru este membru deplin al Uniunii Europene din anul 2004. Insula este divizata de o „Linie Verde” care separa asa-numita „Republica Turca a Ciprului de Nord (RTCN)” de restul tarii. RTCN nu este recunoscuta de Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si de majoritatea statelor membre ONU, implicit de catre Romania, cu exceptia Turciei.

O atentie speciala trebuie acordata calatoriilor in partea de nord a Ciprului, diviziune politica nerecunoscuta, asa cum a fost mentionat anterior. Se recomanda ca traversarea din zona de sud in zona de nord, atunci cand o astfel de deplasare este necesara, sa fie facuta numai prin punctele de trecere special desemnate. De asemenea, subliniem faptul ca persoanelelor care au intrat in Cipru prin punctele de intrare ale RTCN, le este interzisa trecerea in partea de sud a Insulei.

Cetatenii romani care doresc sa achizitioneze proprietati in Cipru sunt sfatuiti ca, inainte de a efectua acest demers, sa solicite consultanta din partea unor autoritati judiciare independente, in special pentru zona administrata de comunitatea cipriota-turca. Exista riscul ca persoanele care achizitioneaza proprietati in aceasta zona sa faca obiectul urmaririi penale in Cipru, precum si in Uniunea Europeana.


Sistemul medical

Asigurarea medicala este obligatorie in Cipru. Recomandam tuturor cetatenilor romani care calatoresc in Cipru sa incheie polite de asigurare medicala si de calatorie, pentru intreaga durata a deplasarii.

in cazul in care sunt necesare servicii medicale, trebuie luata in primul rand legatura cu agentul sau partenerul cipriot al societatii de asigurari care a incheiat polita. Acesta va indica unitatea sau unitatile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza politei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate in conformitate cu clauzele prevazute in polita de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de polita de asigurare, vor fi achitate in mod individual de beneficiar.

Cetatenii romani care au nevoie de asistenta sau servicii medicale pe timpul prezentei lor in Cipru pot apela numerele de telefon ale spitalelor, dupa cum urmeaza:

    * Spitalul General din Nicosia: (022) 80.14.00 sau 80.14.75
    * Spitalul General din Larnaca: (024) 80.05.00 sau 80.03.69
    * Spitalul General din Limassol: (025) 80.11.00 sau 30.57.70
    * Spitalul General din Pafos: (026) 80.32.60 sau 30.61.00
    * Spitalul General din Paralimni: (023) 82.12.11


Conditii privind traficul auto


In Cipru circulatia auto se efectueaza pe partea stanga a drumului, in sistem britanic. Limitele de viteza admise: autostrada - 100 km/h (viteza minima admisa este de 65 km/h); pe toate celelalte drumuri - 80 km/h, daca nu este un indicator care prevede o limita mai redusa. in interiorul localitatilor - 50 km/h, daca nu este un indicator care prevede o limita mai redusa. Pe drumurile publice folosirea centurii de siguranta este obligatorie. Folosirea telefoanelor mobile in autovehicule este permisa numai in sistemul „hands-free”.

Pentru alte informatii privind traficul auto, regimul asigurarilor obligatorii si taxele de drum, recomandam consultarea informatiilor furnizate de Organizatia de Turism a Ciprului (tel: (022) 69-1100 sau (022) 69-1216; e-mail: www.cyprustourism.org)

In Republica Cipru este interzisa folosirea aparatelor antiradar. Aceasta constituie infractiune si se pedepseste cu amenda de minim 854 euro sau cu privarea de libertate, in functie de decizia judecatorului.


Permisul de conducere

Permisul de conducere romanesc este valabil o perioada de 30 zile de la data intrarii in Cipru pentru turisti, iar pentru persoanele care obtin statut de rezidenti valabilitatea acestuia este recunoscuta pentru o perioada de pana la 6 luni. in ambele cazuri, daca se depasesc perioadele admise, permisul de conducere trebuie preschimbat.

In conformitate cu legislatia locala in vigoare cu privire la eliberarea permiselor de conducere, pentru ca o persoana sa poata solicita eliberarea unui permis de conducere cipriot trebuie sa fie rezident in Republica Cipru de cel putin 185 de zile.

Amenzile contraventionale se platesc in termen de 15 zile la banca. Dupa depasirea acestui termen cu pana la 30 zile, valoarea amenzii se mareste cu 50%. Daca in termen de 60 zile nu s-a achitat amenda, dosarul se trimite in instanta. Se aplica, de asemenea, si „sistemul de puncte” de penalizare, limita maxima fiind de 12 puncte. La acumularea punctajului maxim, dosarul se trimite in instanta, care poate decide suspendarea permisului de conducere pentru o perioada intre 1 si 6 luni. Depasirea limitei admise de viteza constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de pana la 1 an sau amenda pana la 1.000 de lire cipriote, in functie de decizia instantei.


Informatii pentru cazurile de accident de circulatie

in caz de accident, indiferent de gravitatea acestuia, nu se paraseste locul pana la sosirea politiei si efectuarea cercetarilor. Se vor nota elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat in accident si ale societatii de asigurare a acestuia. Daca in urma accidentului sunt raniti, chemati autoritatile abilitate, dupa ce ati acordat primul ajutor. Adresati-va pentru sprijin partenerului societatii de asigurari din Cipru.

in cazul producerii de accidente de circulatie care cauzeaza decesul unui cetatean roman, autoritatile locale procedeaza la intocmirea formalitatilor necesare, inclusiv eliberarea certificatului de deces si informeaza Ambasada Romaniei. Pentru repatrierea corpului neinsufletit, familia persoanei decedate trebuie sa apeleze la o firma specializata din Cipru sau din Romania. Firma in cauza se va ocupa de obtinerea tuturor avizelor necesare transportului.

Ambasada dispune de evidente si coordonate de contact ale unor societati de pompe funebre care pot interveni in astfel de cazuri.

Telefoane utile pentru informatii privind traficul sau conduita in caz de accident:

    * 199 sau 112 - servicii de urgenta
    * 22.80.80.53 - Dispeceratul Politiei Nationale


Reglementari vamale

Regulamentul vamal cipriot contine reglementari similare cu ale celorlalte tari membre ale Uniunii Europene. Este permisa introducerea, fara plata taxelor vamale, a bunurilor de folosinta personala, constatate de catre functionarul vamal ca nu sunt destinate unor scopuri comerciale.

Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: 200 de tigari sau 100 de tigari de foi sau 50 trabucuri sau 250 grame tutun; 1 litru spirt; 2 litri de vin, 50 grame de parfum; alte bunuri (mai putin bijuterii), a caror valoare nu depaseste 100 de lire cipriote. Persoanele sub varsta de 17 ani nu au dreptul de a transporta produse din tutun si bauturi alcoolice.

Importul de valuta si lire cipriote este liber si nelimitat. Persoanele care doresc sa isi rezerve dreptul de re-export a sumei de bani cu care au intrat in Cipru sunt sfatuite sa declare la vama sumele mai mari de 1.000 de lire cipriote sau orice alta valuta echivalenta cu aceasta suma. Departamentul Vamilor exercita un control foarte strict cu privire la exportul valutei. Exportul acesteia este permis numai in baza unei autorizatii a Bancii Centrale sau a declaratiei facuta la sosire.


Utilizarea cartilor de credit

In Cipru sunt acceptate toate tipurile de carti de credit. Ele pot fi folosite la toti distribuitorii de produse sau servicii unde sunt afisate insemnele cardurilor si pot fi utilizate la orice bancomat (ATM). Bancomatele elibereaza bancnote nationale (lire cipriote).

Eurocheques sunt acceptate de toate bancile, magazinele si restaurantele. in cazul pierderii/furtului cartii de credit, trebuie notificata telefonic banca emitenta si serviciul cipriot JCC Payment Systems Ltd. la tel. 22.86.81.00.


Regimul animalelor de companie

Este permisa intrarea animalelor de companie (caini si pisici), daca acestea sunt insotite de un certificat de origine si de sanatate, care trebuie sa ateste urmatoarele:

    * animalul a fost examinat clinic cu maxim 72 de ore inainte de sosirea in R. Cipru si este in stare medicala buna, nu prezinta semne de rabie si nici de alte boli infectioase;
    * in tara in care care a stat ultimile sase luni inainte de imbarcarea spre R. Cipru, pe perioada ultimilor 2 ani s-au inregistrat sau nu cazuri de rabie;
    * carnetul cu vaccinuri anti-rabic si altele.

Certificatul trebuie prezentat la Biroul Veterinar din incinta aeroportului sau a punctului de trecere a frontierei. Pentru cetatenii straini cu resedinta temporara in Cipru, animalul de companie va fi tinut in carantina la domiciliu o perioada de 6 luni.

 

Sursa: mae.ro

Actualizat: 10 februarie 2009

Info Cipru
Articole legislatie
inapoi
     
 
Ambasada    Ambasade in Romania    Ambasadele Romaniei in lume    Legislatie    Contact    Inox
Copyright © 2006-2017 PrimeSpace www.primespace.ro. Toate drepturile rezervate.