Ambasada.ro
toate articolele
2
1
 
Bucuresti
 
Vilnius

Convertor valutar

Suma
Din
In
Modul oferit de Curs.financiar.ro

Newsletter

 

Legislatie - Letonia

Conditii de intrare si regim de sedere

Cetatenii romani pot intra pe teritoriul Letoniei in baza cartii de identitate sau a pasaportului valabil care atesta nationalitatea si pot rezida pe teritoriul acestui stat pentru o perioada de pana la 3 luni fara nici o conditionare sau formalitati, alta decat cea de a detine o carte de identitate/pasaport valabile.

Informatii suplimentare se pot obtine de la ambasadele sau consulatele Letoniei din exterior. Intrucat Letonia nu are ambasada in Romania, vizele se pot obtine de la Sectia Consulara a Ambasadei Letoniei din Varsovia (Polonia): 03-928 Varsovia, ul. Krolowej Aldony 19; Telefon: (0048-22) 617-4389, 617-4889; Fax: (0048-22) 617-4289; E-mail: embassy.poland@mfa.gov.lv.

Pentru verificarea conditiilor particulare de intrare si sedere prevazute de legislatia nationala letona recomandam consultarea informatiilor oficiale furnizate de autoritatile letone:

Pentru a preintampina eventuale dificultati se recomanda cetatenilor romani ca in primul semestru al anului in curs sa aiba asupra lor pasaportul, pe durata deplasarii  in spatiul Uniunii Europene.

Amenintari teroriste

Letonia nu a suferit atacuri teroriste directe pe teritoriul national.

Dupa atentatele teroriste de la Madrid (11 martie 2004) si de la Londra (7 iulie 2005), autoritatile tuturor statelor europene, intre care si cele din Letonia, au instituit o stare de alerta preventiva, menita a semnala eventuala repetare a unor astfel de atentate.

Cetatenilor romani care calatoresc in Letonia li se recomanda sa urmareasca in permanenta anunturile si recomandarile facute de autoritatile letone si sa acceseze periodic pagina web a Ministerului roman al Afacerilor Externe ( www.mae.ro ).

Siguranta si criminalitate

Tipuri de infractiuni frecvente, furturi din buzunare, posete, autoturisme, furturi de automobile, jefuiri, inselaciuni, trafic de valuta.

Masuri de protectie recomandate:evitarea spatiilor aglomerate si a celor nepopulate, a deplasarilor dupa apusul soarelui. Se recomanda deplasarea in grup, iar opririle pentru odihna de scurta sedere sa fie facute in preajma unitatilor de servicii (statii de benzina, motel, bar, restaurant); deplasarea cu autoturismul, numai pe timp de zi. Se recomanda dotarea autoturismului cu sistem de alarma si antifurt. Este recomandabil ca documentele si valorile personale, biletele de calatorie si banii sau cartile de credit sa fie pastrate in locuri sigure si sa nu fie expuse in mod vizibil asupra persoanei sau in masini. Masinile trebuie incuiate si asigurate cu sisteme de alarma. In cazul calatoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat sa se pastreze atentia asupra bagajelor pe intreaga durata a calatoriei. Pentru iesirile in orase, in special in zonele aglomerate, este recomandabil ca documentele personale sa fie lasate la hotel si sa se pastreze numai o copie a actelor de identitate (pasaport, permis de sedere).

In cazul unor incidente care afecteaza siguranta persoanei sau a bunurilor, se recomanda contactarea celui mai apropiat birou al politiei. In cazul pierderii pasaportului romanesc, se recomanda sesizarea atat a biroului local de politie, cat si a oficiului consular roman cel mai apropiat (coordonate).

In cazul unor incidente grave (accidente, talharii), care necesita interventia imediata a autoritatilor letone, trebuie apelate urmatoarele numere de urgenta:

·  112 numar de telefon comun pentru serviciile de ambulanta, politie si pompieri;

Se recomanda, de asemenea, sesizarea oficiului consular roman, care poate acorda asistenta consulara in conditiile prevazute de lege. Intrucat Romania nu detine nici o forma de reprezentare diplomatica sau consulara pe teritoriul Letoniei, cea mai apropiata ambasada romana este la Vilnius.

Sistemul medical

Asigurarea medicala este obligatorie in Letonia. Recomandam tuturor cetatenilor romani care calatoresc in Letonia sa incheie polite de asigurare medicala si de calatorie, pentru intreaga durata a deplasarii. In cazul in care sunt necesare servicii medicale, trebuie luata in primul rand legatura cu agentul sau partenerul leton al societatii de asigurari care a incheiat polita. Acesta va indica unitatea sau unitatile medicale care pot furniza serviciile medicale pe baza politei de asigurare. Serviciile medicale sunt prestate in conformitate cu clauzele prevazute in polita de asigurare. Serviciile medicale suplimentare, neacoperite de polita de asigurare, vor fi achitate in mod individual de beneficiar.

In sezonul cald, persoanele care intentioneaza sa faca drumetii prin paduri sau zone cu lacuri trebuie sa consulte un medic, inainte de efectuarea acestor deplasari, pentru a stabili daca este necesar sa se vaccineze impotriva TBE (Tick-Borne-Encephlitis).

Conditii privind traficul auto

In Letonia se circula pe partea dreapta a drumului. Starea generala a drumurilor si a infrastructurii rutiere este destul de buna. Viteza este limitata la 50 km/h in oras, 90 Km/h pe autostrada pe timp de iarna si 100 km/h pe autostrada pe timp de vara. Parcarea se poate face numai in spatii special indicate si pazite. Parcarea in aceste locuri se face cu plata. Folosirea centurii de siguranta este obligatorie. Alcoolemia admisa este de 0,4 %.

Pe teritoriul Letoniei sunt interzise detinerea si utilizarea dispozitivelor de detectare a radarelor, precum si a aparatelor antiradar. Acestea constituie infractiune si se pedepsesc cu aplicarea unei amenzi administrative ce poate fi contestata la tribunalul teritorial.

Permisul de conducere

Permisul de conducere romanesc este recunoscut pe teritoriul Letoniei fara restrictii.

Informatii pentru cazuri de accidente

Indiferent de gravitatea accidentului rutier, persoana implicata trebuie sa acorde primul ajutor victimei si sa anunte cel mai apropiat post de politie. Locul accidentului nu poate fi parasit decat cu incuviintarea agentului de politie.

In cazul unui deces pe teritoriul Letoniei, trebuie contactata Ambasada Romaniei din Lituania, in scopul primirii asistentei consulare necesare. Se poate, de asemenea, solicita sprijin Consulatului Onorific al Romaniei la Riga.

Reglementari vamale

Regulamentul vamal leton contine reglementari similare cu ale celorlalte tari membre ale Uniunii Europene. Limitele cantitative pentru anumite produse sunt: tigari: 200 bucati; 1 litru bauturi alcoolice; parfumuri 50 g. Pentru informatii suplimentare, recomandam consultarea informatiilor oficiale aflate pe pagina web a autoritatii vamale letone ( www.latvia-usa.org ).

Utilizarea cartilor de credit

Sunt acceptate cartile de credit precum Visa, Mastercard, etc.

 

Sursa: www.mae.ro

Ultima actualizare: 16 martie 2009 

Info Letonia
Articole legislatie
inapoi
     
 
Ambasada    Ambasade in Romania    Ambasadele Romaniei in lume    Legislatie    Contact    Inox
Copyright © 2006-2017 PrimeSpace www.primespace.ro. Toate drepturile rezervate.