Ambasada.ro
toate articolele
2
1
 
Bucuresti
 
UTC

Convertor valutar

Suma
Din
In
Modul oferit de Curs.financiar.ro

Newsletter

 

Alegerile europarlamentare pentru romanii din strainatate

MAE informeaza ca cetatenii romani din strainatate care vor dori sa voteze la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 vor putea sa o faca si în situatia în care se afla temporar în strainatate. Asadar, turistii vor putea vota si ei.

 

In acest sens,  MAE organizeaza sectii de votare pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare pentru a da cetatenilor romani din strainatate posibilitatea sa îsi exprime dreptul de vot. MAE atentioneaza ca, potrivit legislatiei în vigoare, cetatenii romani care se înscriu pe listele de vot dintr-un alt stat membru nu vor mai avea dreptul sa voteze la alegerile europarlamentare din Romania, ei trebuind sa-si exercite votul la scrutinul organizat de statul pe ale carui liste s-au înregistrat.



Potrivit Legii nr. 33/2007 pentru organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cetatenii romani pot vota în strainatate pe baza urmatoarelor documente: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pasaportul simplu, pasaportul simplu electronic, pasaportul simplu temporar, pasaportul diplomatic, pasaportul diplomatic electronic, pasaportul de serviciu, pasaportul de serviciu electronic.



Cetatenii romani care în ziua alegerilor se afla în strainatate pot vota la orice sectie de votare organizata în strainatate de misiunile diplomatice sau oficii consulare ale Romaniei si sunt înscrisi în listele electorale suplimentare.


Pentru a-si putea exercita dreptul la vot, cetatenii romani trebuie sa detina acte de identitate valabile. Cei care au actele expirate sau pierdute si vor sa voteze trebuie sa obtina documente permanente de identitate. În acest scop, MAE recomanda tuturor cetatenilor romani cu documente romanesti expirate sau pierdute sa faca din timp demersurile necesare pentru preschimbarea lor sau eliberarea altora noi. 

 

Pentru a asigura informarea corecta a cetatenilor romani stabiliti peste hotare, în legatura cu conditiile în care îsi vor putea exercita dreptul la vot la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, Ministerul Afacerilor Externe si Autoritatea Electorala Permanenta (AEP) au lansat „Ghidul alegatorului roman din strainatate”,.

Materialul prezinta sintetic, într-un limbaj accesibil, cele mai importante elemente de noutate pe care le aduce Legea 33/2007, privind desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European din 7 iunie 2009 în strainatate.Ghidul este pe site-ul MAE, în cadrul sectiunii „Alegeri europarlamentare 2009”, la adresa: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=38838 si pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice.

Misiunile diplomatice multiplica materialul si îl distribuie gratuit cetatenilor romani si  transmit acest ghid asociatiilor de romani, cu rugamintea de a primi sprijinul lor pentru difuzarea informatiei catre comunitatile în care activeaza aceste organizatii.
   

Pentru mai multe informatii accesati sectiunea dedicata alegerilor europarlamentare de pe site-ul MAE - „Alegeri europarlamentare 2009” (http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=38838). Recomandam consultarea permanenta a acestei sectiuni, care este completata permanent, pe masura ce apar informatii noi.

MAE recomanda cetatenilor romani sa se informeze din timp asupra procedurii de vot, pentru a-si putea exercita acest drept în bune conditii la scrutinul din 7 iunie 2009.

 

Sursa: Mae.ro

23 aprilie 2009

     
 
Ambasada    Ambasade in Romania    Ambasadele Romaniei in lume    Legislatie    Contact    Inox
Copyright © 2006-2017 PrimeSpace www.primespace.ro. Toate drepturile rezervate.