Ambasada.ro
toate articolele
2
1
 
Bucuresti
 
UTC

Convertor valutar

Suma
Din
In
Modul oferit de Curs.financiar.ro

Newsletter

 

Festival italian cu ocazia zilei nationale a Italiei

Pentru a sarbatori 63 de ani de la semnarea Referendumului prin care, in anul 1946 in data de 2 iunie, lua fiinta Republica Italiana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Ambasada Italiei la Bucuresti, impreuna cu Institutul Italian de Cultura si Institutul National pentru Comert Exterior, organizeaza in perioada 20 mai-17 iunie, la Bucuresti, un festival dedicat zilei nationale a Italiei. In cadrul acestuia, Ambasada Italiei doreste sa evidentieze rolul comunitatii italiene in Romania, evenimentul cuprinzand si manifestari care sa puna in valoare originea comuna a popoarelor italian si roman.


Cu ocazia acestui festival, FIFA si FIGC au permis in mod exceptional Ambasadei Italiei la Bucuresti gazduirea Cupei Mondiale castigata de nationala italiana in cadrul campionatului mondial de fotbal ce a avut loc in Germania in anul 2006. Trofeul urmeaza sa fie expus la Resedinta Ambasadorului intre 1 si 3 iunie.


Vorbind despre festivalul italian dedicat sarbatorii nationale a Italiei, Ambasadorul italian la Bucuresti, Mario Cospito, a declarat urmatoarele: „Imi doresc ca prin acest gen de evenimente chiar si cei care nu au avut posibilitatea sa cunoasca minunata noastra tara si diferitele moduri de exprimare a “Italiei in Romania”, sa poata avea aceasta oportunitate prinintermediul unui festival care le va permite sa admire, sa asculte si sa guste din plin cateva din minunile pur italiene.”

Ziua nationala a Italiei comemoreaza referendumul institutional la care poporul italian a fost chemat pentru a vota pentru o noua forma de guvernare dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial si caderea regimului fascist.


12,717,923 de persoane si-au exprimat preferinta pentru republica, iar 10,719,284 pentru monarhie, ceea ce a facut ca descendentii Casei de Savoy sa fie trimisi in exil si Italia sa fie proclamata Republica.
In fiecare an, in data de 2 iunie, pentru a sarbatori ziua nationala a Italiei, o parada militara de mare amploare are loc in Roma, fiind condusa de presedintele Republicii in calitate de Comandant Suprem al Fortelor Armate.

 

19 mai 2009

     
 
Ambasada    Ambasade in Romania    Ambasadele Romaniei in lume    Legislatie    Contact    Inox
Copyright © 2006-2017 PrimeSpace www.primespace.ro. Toate drepturile rezervate.